Cuvânt de adio

Iubind tinerii, alături de tineri, dar mai ales tânăr! Așa era domnul nostru director. Un suflet bun care râdea cu profesorii, ajuta elevii și iubea deopotrivă cadrele didactice și liceeni. În primul an școlar la colegiul nostru, sunt sigură că măcar câțiva dintre voi l-au privit și s-au gândit că înfățișarea masiv, impunătoare cerea o personalitate pe măsură. Într-adevăr domnul nostru profesor era măreț! Măreț din punctul de vedere al caracterului, era omenos, înțelegător, dar mai ales iubitor, cu un simț al umorului foarte dezvoltat. Sunt sigură că sportivii noștri îl vor plânge, deoarece era un incredibil profesor de sport, cu spirit de echipă, dedicaţie, și care își ambiționa jucătorii. Sunt de asemenea sigură că filologii și clasele de științe sociale îl vor plânge: era un om cult și iubea cultura, tocmai de aceea a ales să fie director la colegiul nostru, unde profilele umaniste înfloresc. Matematicienii noștri îl vor recunoște ca o persoană cu gândire logică și abstractă, care a condus acest liceu spre performanță. Clasele de pedagogie vor vedea un adevărat învățător, dar mai ales un îndrumător, întrucât spiritul de pedagog nu l-a lăsat să ne fie doar director, ne-a fost tată. ,,Cum puteam să-i ajutăm pe copiii ăștia?” spunea domnul Tronciu. Dar noi? Noi cum v-am ajutat, domnule profesor? V-ați stins în tăcere și singurătate, printre cadre medicale și străini. Nu am putut să vă fim aproape și, iată, că ați plecat pentru ultima oară de pe poarta liceului. Ce a rămas în urma dumneavostră? Un scaun gol în biroul directorului, în cancelarie, în sala de sport. Liceul pedagogic a rămas gol, cu vântul șuierând pe holuri, prin clase, cu nucul bătând în poarta liceului, îndemnându-vă să vă întoarceți acasă la copiii în uniformă de elev. Cuvintele acestea vor șuiera ca o șoaptă și se vor pierde, însă sufletele ne rămân pustiite și cu un gol de nemăsurat. Astăzi, noi, elevii, profesorii, angajații Colegiului Național ,,Mihai Eminescu” Suceava am pierdut un om de valoare, un profesor excepțional, dar mai ales ne-am pierdut părintele. Drum lin printre stele, domnule Tronciu!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *